Arhivă articole

Această a doua operă literară a sa este una de amintiri: amintiri despre oamenii trăsniţi din oraşul studiilor sale liceale, Huşi, care, mai mult decât alte oraşe ale ţării din acea vreme - şi, poate, datorită, cum crede autorul însuşi în Prefaţa sa, izolării acestui oraş faţă de restul ţării, faţă de oraşele mai mari ale ţării şi faţă de capitală, dar, desigur, şi unui concurs de împrejurări, avea un număr mai mare de trăsniţi decât alte oraşe ale ţării.
Gheorghe Chiper, redactorul şef al revistei „Curierul ieşan” nu-i altul decât autorul romanului autobiografic intitulat „Târgul trăsniților” apărut la Editura „Cartea Moldovei”, Ath. Gheorghiu Iaşi, în luna mai 1943... Luându-i apărarea împotriva unora care-l socoteau „trăsnit şi el, dar cam fără talent”, apreciindu-i relatările ca adevărate, subliniam: „adevărul din cartea lui Gheorghe Chiper este cea mai înaltă calitate a cărții huşeanului, e păcat pentru localnici sau cei care au trăit o anumită perioadă acolo, să nu se apuce a o răsfoi. Luând-o în mână, sunt sigur, o va citi şi o va aprecia, ajungând şi la concluzia că Gheorghe Chiper a avut şi talent literar.” (Ion N. Oprea)
Satele răsunau de veselia tinerilor. Pe dealuri se aprindeau focuri, iar în jurul lor stăteau şi vorbeau fetele şi băieţii. La ora prânzului, fetele se întorceau în sat alergând, obicei numit zburătorit, urmărite de câte un băiat căruia îi căzuse dragă. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. De aici provine expresia «Dragobetele sărută fetele!». Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru a-ţi afişa dragostea în faţa comunităţii.
„Nu am făcut un compromis prin a mă vinde. Artiștii nu pot fi dubli: una să simtă și alta să facă. Un artist căruia i se forțează mâna nu face nimic durabil. Erau unii care nu mai pridideau să termine comenzile, iar alții care, chiar dacă erau talentați, mureau de foame. Acei artiști nimeriți, cum le spun eu, primeau titluri după apartenența politică și nu după talent”.
Dintre exponatele de o valoare aparte, menţionăm câteva: documentele primului Congres Viticol judeţean şi Concurs de Vinuri din România, ţinute la Huşi, în 7 decembrie 1897, la sugestia prim-ministrului de atunci, acad. agronom, P. S. Aurelian; scrisoarea domnitorului Al. I. Cuza către prefecţii judeţelor, pe care îi sfătuieşte că „dacă vor să bea un vin bun, ca să îşi încânte musafirii,  să sădească viţă de Huşi, de la M. Kogălniceanu...”; faimoasele etichete policrome sub care se comercializau renumitele vinuri ale şcolii şi Episcopiei şi ale podgorenilor din Huşi, între 1835-1945...
Grafician, ilustrator de carte, caricaturist de presă, animator sau regizor de filme de animație – laboratorul satirei grafice a lui Cristian Marcu posedă o vervă epică, extrasă straniu dintr-o ingenioasă uzină neuronică gravată cu scântei, gânduri cuprinse în ghirlande, clopote melodioase sub chioșcuri de fanfară și ficțiuni nemaiîntâlnite. Orice planșă a sa e o recidivă estetică, indiferent dacă cuprinde un desen pentru un editorial de ziar, o satiră grafică de salon sau o ilustrație însoțitoare de text...
Adresându-se ţăranilor, Melchisedec spunea: „Cel ce fuge de Unire merge în contra ideii generale a omenirii, în contra progresului, în contra învăţăturii lui Hristos. Ce voiţi voi sătenilor? Voiţi să fiţi robi totdeauna, sclavi în rând cu dobitoacele, să robiţi braţele voastre şi să vărsaţi sudoarea voastră? Dacă nu voiţi a lăsa aceste dureri şi fiilor voştri, ca moştenire, şi ca ei să vă blesteme, în loc să vă pomenească pentru că i-aţi născut, apoi strigaţi şi voi unire cu fraţii din Valahia şi unirea aceasta vă va deschide şi vouă o cale luminoasă şi vă va face să gustaţi din roadele libertăţii, pe care voi încă poate nu le-aţi gustat de mult“.
Locul naşterii domnitorului Al. I. Cuza rămâne încă controversat. S-a acreditat ideea naşterii sale la Galaţi, Bârlad, Huşi şi Bărboşi, fostul judeţ Fălciu. Istorici mai tineri sunt mai rezervaţi considerând oraşul Bârlad, „probabil” locul naşterii lui Al. I. Cuza (...) Arhivele Statului Vaslui adăpostesc documente care pun în discuţie locul naşterii domnitorului. Este vorba despre corespondenţa dintre istoricul N. Iorga şi autorităţile huşene. (...) Corespondenţa pune în evidenţă şi incapacitatea autorităţilor huşene de a înţelege importanţa acestui gest. Şi astăzi autorităţile huşene sunt impasibile faţă de simpozioanele organizate în luna ianuarie din fiecare an. S-a pus problema refacerii casei ce a aparţinui familiei Cuza, însă am rămas numai cu promisiunea...
Eu sînt de felul meu de prin părţile Huşilor, şi am apărut în Capitala trimis fiind de tata la o şcoală de meserii de pe lîngă atelierele comunale. Tata era acar, şi visul lui, săracu’, era să mă vadă cîndva impiegat de mişcare. Visul meu însă era să mă văd actor. Lîngă internatul scolii, la cinematograful „Jupiter”, se producea seară de seară trupa unuia Iorgu Tomescu, care pentru mine era pe atunci cel mai mare actor al lumii. Fugeam noaptea, pe furiş, din dormitorul comun şi participam la fiecare reprezentație.
În oraşul meu natal, Huşi, prin anii 1906-1907, exista o berărie, cu numele „La Pivniceru” unde veneau fel de fel de artişti. Printre aceştia, şi un oarecare Iorgu Tomescu; purta joben şi floare albă la butonieră, cînta cuplete şi spunea monoloage. Tata obişnuia să mă ia cu el, că şi lui îi plăceau artiştii. Nu mi-am mai luat gândul de la Iorgu Tomescu şi mi-am spus, în sinea mea, că ista e cel mai mare om, ca el trebuie să ajung. Mai tîrziu a venit şi Tănase… Hușul a însemnat primul meu gînd primul meu imbold către teatru.
Aplecarea către artă era, însă, singurul crez al existenţei sale, astfel că lucrează fără încetare şi trimite la Bucureşti diferite opere de pictură şi grafică la Salonul Oficial din anul 1929. Este remarcat de renumitul, pe atunci, critic de artă Tancrède Viala, în „Revue du Vrai et du Beau”, care evidenţiază „talentul ieşit din comun al tânărului artist, fire impetuoasă, temperament impulsiv şi viguros, antrenat atât către artă, cât şi către ştiinţă – medicină”. În finalul cronicii acesta precizează: „Parisul iubeşte geniul, tinereţea, independența şi nimeni nu se îndoieşte că va găsi toate aceste atu-uri la Viorel…”
Tehnicile grafice, în speţă desenul în tuş, dar şi acuarela, desenul în cărbune, guaşa sau tehnicile mixte, sunt mediul ideal pentru stilul vioi şi capricios al lui Viorel Huşi, rezultat al temperamentului său neliniştit, pentru care viteza şi libertatea de execuţie erau atât de necesare. Nu întâmplător este faptul că prima lucrare pe care artistul a executat-o la Techirghiol, în anul 1924, a fost o acuarelă. Scriind de la Paris, în perioada studiilor, părinţilor săi, artistul recunoaşte deja că reuşeşte „să spună mai mult prin linie, decât prin culoare”…
Aşadar, pe numele lui de buletin – Viorel Herşcovici, cel care avea să devină pictor renumit, – Viorel Huşi s-a născut într-o familie de bună condiţie, tatăl său fiind colonel medic, bine cunoscut în urbea Huşilor. Copilăria şi anii de şcoală, până în 1928, s-au derulat în capitala fostului judeţ Fălciu, viitorul pictor absolvind cursurile Liceului „Cuza Vodă” şi avându-l ca mentor pe Adam Balţatu – alt mare pictor huşean. […] Din 1929 până la sfârşitul lui 1933 a urmat, cu întreruperi, cursurile Facultăţii de Medicină din Tours şi Paris, încercând să nu dezmintă aşteptările tatălui, care-i dorea o carieră profesională de medic…
A subvenționat timp de mai mulți ani Societatea Scriitorilor Români și publicarea unor opere originale și a sprijinit direct editarea monumentalei lucrări „Enciclopedia României”. A ajutat numeroși tineri talentați, deveniți ulterior oameni de știință recunoscuți pe plan internațional, cărora le-a dat burse de studii sau pe care i-a recomandat unor savanți și oameni de cultură din Europa. Nicolae Malaxa s-a îngrijit şi de problemele sociale ale muncitorilor, asigurându-le salarii mai mari decât în alte uzine, asistenţă socială şi medicală, masă la cantină şi echipamente moderne de lucru…
Artist al nuanţelor poetice, al meditaţiei calme, străbătută de duioşie în faţa motivelor din natură, pictorul a adus în arta sa un elogiu simplităţii şi sincerităţii. Adam Bălţatu a împletit în creaţia sa vigoarea şi fermitatea convingerilor cu modestia, blândeţea şi molcomia atât de proprii obârşiei sale moldovene. A transpus pe pânză imagini din împrejurimile Huşului natal, din vecinătăţile Iaşului ori de pe valea Bârladului…
Tablourile lui Bălţatu se caracterizează atât prin armonia închegată în subiect, cât şi prin tehnică. După cum se remarcă şi în Case la Huşi, aşezarea umană este în perfectă armonie cu natura, care redă cu onestitate melancolia unei zile terne şi singuratice de toamnă, rezonând cu lipsa de personaje din compoziţie. În prim plan se remarcă copacul desfrunzit care încadrează subtil compoziţia în partea dreaptă a tabloului. În stânga, compoziţia este încadrată de drumul care conferă o linie de perspectivă lucrării…
Cristian Marcu a fost iniţiator şi director artistic al Salonului de Grafică Satirică „Damigenius” de la Huşi, începând din 1989 şi preşedinte al Asociaţiei Culturale „Damigenius”. Grafician şi caricaturist editorialist al „Jurnalului Naţional”, ilustrator al edițiilor de colecție ale aceluiași ziar, a colaborat la multe publicații din România și din străinătate: „Papagal”, „Academia Caţavencu”, „România Liberă”, „Ziua”, „Ţuşca-Răţuşca”, „Formula As”, „Plai cu boi”, „Flacăra”, „Azi”, „Infractorul”, precum şi de peste hotare: „Courrier International”, „Ludas Matyi”, „Eulenspiegel”, „Feconews”, „Witty World”, „IEJ” (International Education Journal – Australia), „Spilki” ş.a. La „România Liberă” a relansat banda desenată prin serialul social-politic „Poveşti pe scurtătură”.
La 4 august 1851, domnitorul Grigore Alexandru Ghica (1849-1856) face o vizită la Huşi cu care ocazie constată necesitatea construirii unui spital. Apelul domnitorului a găsit ecou în inima marelui filantrop fălcian, Dimitrie Castroian care, pentru înfiinţarea aşezământului de sănătate, a donat 50.000 de lei. Sumele subscrise au intrat în păstrarea episcopului Melete […] Construcţia spitalului întârzie. Castroian, văzând indiferenţa administraţiei locale, a cumpărat casele Smarandei Razu (Rizu), cea care-i vânduse moşia de la Budeşti, „cele mai frumoase case din oraş” şi a început pregătirea mobilierului şi toate cele trebuincioase pentru 12 paturi de spital. Casa se afla pe locul actualei Policlinici din Huşi…
Iniţiativa fondării spitalului este legată de vizita domnitorului Grigore Ghica la Huşi, în ziua de 4 august 1851. Discutând cu autorităţile locale despre lipsa unui asemenea aşezământ în oraş, el a fost de acord cu necesitatea acestuia şi îi îndeamnă pe toţi oamenii cu stare să contribuie pentru realizarea sa. Apelul domnitorului a găsit ecou mai întâi în inima unui mare filantrop fălcian, Dimitrie Castroian, care a pus la dispoziţie suma de 50 de mii lei. Au mai fost apoi şi alte subscripţii mai mici, daniile respective intrând în păstrarea domnitorului…
După formalnica voie ce au câştigat prin cercetarea Comitetului de sănătate, potrivit cu cunoştinţa meritelor ce însuşeşte dumnealui Andrei Alt, a deschide spiţerie în Principatul Moldovei, regularisindu-şi statornicire în Târgul Huşi cu toată buna primire şi alcătuitorilor târgoveţi, au cerut a se milui cu drepturile hărăzite de aşezământul şi pe acest temei comitetul sănătăţii intrând cu prestotavlenie din 16 august 1837
Scrisu-sau la scaunul domniei noastre în oraşul Iaşi al 4-lea an. Una mie opt sute treizeci şi opt luna mai 29 zile.
MIHAIL GRIGORE STURZA V.V.
La naştere sa, Ionică Cuza, tatăl lui Alexandru Ioan, conform tradiţiei strămoşeşti, a tras un foc de puşcă al cărui glonţ s-au oprit în tavan, în partea dinspre icoane. Acest fapt se petrecea în casa de pe strada I. Gh. Duca nr. 58, din Huşi; gaura glonţului putând fi văzuta ulterior şi de marele istoric Nicolae Iorga. Ioan Lupaşcu a cules informaţii despre casa în care s-a născut Cuza Vodă şi despre familia acestuia de la I. Munteanu, fostul casier general al judeţului Fălciu şi de la doctorul Munteanu, pe care le-a prezentat istoricului Nicolae Iorga. După ce şi marele cărturar a verificat autenticitatea celor spuse, dar şi a documentelor existente despre fostul domnitor, casa de pe strada I. Gh. Duca nr. 58 a fost declarată prin decret regal monument istoric.
Mădălina-Antonia Folescu, masterand la Jurnalism tematic

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu