Gheorghe Chiper pregăteşte în anul 1968 ediţia a II-a a cărţii Târgul trăsniţilor, fără a fi tipărită, a cărei prefaţă este pregătită de lingvistul Gheorghe Ivănescu1, pe care o redăm în continuare. (Costin CLIT, „Scriitorul Gheorghe Gh. Chiper-Dinograncea”, în Academia Bârlădeană, anul XVIII, 3 (44), 2011, pp. 8-9)
 |
Gheorghe Chiper 1911-1977 |
„Gheorghe Chiper, fost avocat în Iaşi – s-a născut în 1911 la 16 aprilie, în judeţul Fălciu de pe vremuri (actualmente în judeţul Vaslui) şi a murit la Iaşi în 19722 –, a fost unul dintre acei ieşeni de adopţie care au îndrăgit scrisul. Întâlnindu-se zilnic la barou şi la bară cu Ionel Teodoreanu, s-a apropiat de el sufleteşte şi s-a contaminat de la acest maestru al cuvântului şi ale literaturii, dând însă glas unui imbold lăuntric, căci omul avea el însuşi o memorie a amănuntului şi talentului de povestitor. Îl vedeam adesea pe străzile Iaşilor împreună cu Ionel Teodoreanu, care desigur că-l preţuia şi îl îndemna să scrie.
N-am avut multe legături cu Gheorghe Chiper, pe care, dacă nu mă înşel, l-am cunoscut mai după terminarea studiilor universitare, fie prin 1933-1934, fie prin 1937-1938; dar nu mă pot îndoi că era un om cinstit, un om de suflet, un om de bună voinţă, un „idealist", care nu putea suporta moravurile publice din anii copilăriei, adolescenţei şi maturităţii şi voia o altă viaţă pentru poporul nostru. O critică amară a societăţii noastre se găseşte în romanul său Putregaiul, apărut la Iaşi, în 1939, roman care poartă un titlu facil, banal, nepotrivit, dar care arată clar concepţia autorului despre societatea românească din acea vreme. Dar tendinţa care se observă în acest roman se întâlneşte şi în altă operă a sa, Târgul Trăsniţilor, apărută la Iaşi în 1943.
Această a doua operă literară a sa este una de amintiri: amintiri despre oamenii trăsniţi din oraşul studiilor sale liceale, Huşi, care, mai mult decât alte oraşe ale ţării din acea vreme - şi, poate, datorită, cum crede autorul însuşi în Prefaţa sa, izolării acestui oraş faţă de restul ţării, faţă de oraşele mai mari ale ţării şi faţă de capitală, dar, desigur, şi unui concurs de împrejurări, avea un număr mai mare de trăsniţi decât alte oraşe ale ţării.
Amintirile lui Gh. Chiper, care a voit să-şi schimbe numele la ediţia a doua a cărţii, pregătită în anul 1968, după cum arată unele însemnări de pe exemplarul definitivat de dânsul pentru tipar, în Gh. Chiper-Dinograncea, sânt interesante prin conţinutul lor istoric şi psihologic, deci ca document al unei regiuni, într-o epocă dată. Avem a face cu figuri din lumea şcolară, între care se situează în primul rând „moş Zagreb", adică Ioan Zelea-Codreanu, arătat aici aşa cum a fost, cu defectele lui: corect, punctual, ordonat, doritor cel puţin într-o vreme de luminare a poporului3, apoi din lumea politică şi judecătorească, din lumea culturală, apoi proprietari şi negustori, între care un tipograf, precum şi cetăţeni modeşti şi chiar elevi de liceu, şi, în sfârşit, doctorul Lupu, căruia autorul îi spune doctorul Stupu, probabil pentru a ascunde întrucâtva caracterul de memorii al unei bucăţi care se voia întâi de toate literară, dar care, după părerea mea, trebuia să păstreze numele autentic al celui despre care se vorbea, din moment ce avem a face cu memorii. Este adevărat că atunci doctorul Lupu încă trăia sau, dacă murise, încă era prea puternic prezent în mintea cititorilor români, pentru a-i da numele cel adevărat. Autorul ascunde de altfel, cred, întotdeauna, numele celor despre care vorbeşte, impunând unele modificări fonetice aduse numelui autentic, modificări care permit totuşi celor ce au trăit în Huşii de altădată, din ce în ce mai puţini – să recunoască imediat persoanele din schiţele şi nuvelele volumului. Între cele două extreme ale tipurilor umane din cartea lui Chiper, care sânt de altfel şi personalităţile mai de seamă ale volumului, amândouă doritoare de a lumina poporul, unul absurd, cu care se începe cartea, şi unul numai devotament şi raţiune, cu care se închide cartea, se profilează celelalte portrete ale unor oameni numai cu importanţă locală, sau chiar fără vreuna, ca veşnicul candidat la bacalaureat, Toloacă. Autorul însuşi ne spune că d-rul Lupu nu era un trăsnit decât într-un sens cu totul deosebit de cel pe care-l are cuvântul. Dintre cele două figuri mai importante ale cărţii, importante prin acţiunea lor politică, unul adus cu absurdităţile lui era nebunia legionară, iniţiată şi organizată de fiul său, cu care tatăl era de altfel extrem de sever, nebuneşte de sever, iar celălalt stă, prin devotamentul fără margini faţă de popor, ca un exemplu rar, greu de întâlnit în viaţa culturală şi politică a popoarelor.
Toate aceste bucăţi sânt interesante în primul rând prin faptele care ni le relatează, ca acelea despre Ioan Zelea Codreanu sau doctorul Lupu, mai toate necunoscute marii majorităţi a cititorilor ţării pentru că au rămas necunoscute în alte scrieri. Cele spuse despre Ioan Zelea Codreanu lămuresc în parte geneza mişcării legionare, întemeiate şi conduse de fiul său, Corneliu Zelea-Codreanu, iar cele spuse despre doctorul Lupu, fapte aproape uluitoare în alt sens decât cele ale lui Ioan Zelea-Codreanu, constituie un adevărat capitol de istorie politică românească, dată fiind importanţa ca om politic a doctorului Lupu, despre care ar merita să se scrie o monografie. Paginile de aici pot constitui nu numai un îndemn, dar şi o bogată sursă de informaţii despre acest remarcabil om politic român.
Evident, aceste amintiri nu sânt scrise cu o măiestrie desăvârşită; autorului i-a lipsit câteodată şi viziunea interesantă şi darul excepţional al expresiei, deşi prefaţa şi multe pasaje din carte dovedesc o măiestrie perfectă. Autorul este inegal: alături de splendidele pasaje, cărora nu li se poate obiecta nimic, există altele slabe, stângace sau naive, ca viziune şi exprimare. Faptul ţine, desigur, chiar de psihologia autorului; dar el se explică şi prin aceea că autorul a ţinut să ne povestească şi amănunte fără importanţă, despre trăsniţii pe care i-a cunoscut, din oraşul Huşi.
Ori cum ar fi, opera lui Chiper-Dinograncea se citeşte cu interes, tocmai pentru că este un document politic, istoric şi psihologic al epocii interbelice, mai exact al unui târg înapoiat, rămas mereu în urmă, din ţara noastră, dar izolat de restul ţării. Trebuie să-i fim recunoscători lui Gh. Chiper-Dinograncea pentru opera pe care ne-a dat-o; căci ea ne lămureşte asupra unei umanităţi pe care nu am fi crezut-o posibilă în ţara noastră, între cele două războaie. Întâmplarea a făcut ca şi eu să mă fi născut tot în fostul judeţ Fălciu şi să aflu multe, chiar din anii copilăriei, despre cei doi oameni mai deosebiţi din această carte, despre Ioan Zelea Codreanu, pe care l-am şi auzit vorbind în 1922-1923, sătenilor şi elevilor din satul meu, şi d‑rul Lupu, care a trecut de atâtea ori prin satul meu natal, în timpul campaniilor electorale, din anii de după primul război mondial. Pentru mine, şi desigur pentru toţi cei din acele părţi, documentele alcătuite de Chiper-Dinograncea prezintă mult interes, dar ele vor prezenta desigur destul de mult interes pentru toţi românii, care află acum că în oraşul Huşi stă începutul nebuniei legionare, dar şi exemplul celei mai înţelepte munci închinate poporului.”
1 Gheorghe Ivănescu, născut la 2 noiembrie 1912 în localitatea Vutcani, judeţul Fălciu, astăzi Vaslui, absolvent al Facultăţii de Litere şi Filozofie din Iaşi (1933), îşi continuă studiile la Ecole Pratique des Hautes Etudes din Paris (1934-1935) şi la Şcoala Română din Roma (1935-1937), după care este numit profesor suplinitor la catedra de limba română a Universităţii din Iaşi (1945-1948), profesor titular(1948-1952), cercetător ştiinţific la Institutul de lingvistică şi istorie literară din Iaşi, din 1962 profesor de lingvistică romană şi generală la Universitatea din Timişoara, din 1969 directorul Centrului de istorie, filologie şi etnografie şi profesor de lingvistică romană şi indoeuropeană la Universitatea din Craiova, iar din 1971 este transferat în aceeaşi calitate la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Desfăşoară o bogată activitate ştiinţifică în domeniul lingvisticii.
2 Anul decesului este 1977. Vezi Theodor Codreanu (coordonator), Istoria Huşilor, Editura Porto-Franco, Galaţi, 1995, p. 264.
3 Autorul acestei prefeţe a avut ocazia, pe când era elev şcoala primară din Vutcani, fostul judeţ Fălciu, acum în judeţul Vaslui, să asiste la o conferinţă de sfaturi pentru popor, ţinută în clădirea şcolii primare (era prin anii 1919-1923). În momentul acela încă nu apăruse la el latura demagogică, atât de pronunţată după înfiinţarea „Legiunii Arhanghelul Mihail”.
Citiți și:
 |
Gheorghe Chiper-Dinograncea, autorul romanului autobiografic „Târgul trăsniților” |
Materialele publicate sunt compilații, nu studii proprii. Aprecierea corectitudinii informațiilor rămâne în seama cititorului.
Blog realizat de Gabriel Folescu
(gabriel.folescu@facebook.com, gabriel.folescu@outlook.com)
Blog realizat de Gabriel Folescu
(gabriel.folescu@facebook.com, gabriel.folescu@outlook.com)
