După monografia „Crețești – istorie și actualitate” de prof. Vasile N. Folescu
Biografia lui Dumitru Castroian începe cu aproape 200 de ani în urmă, de aceea este şi mult cuprinsă în ceaţă. Multe din documentele vremii s-au risipit, din ce am putut aduna se pot contura elemente care să ne ducă cât mai aproape de personalitatea legată atât de mult de satul Budeşti.
Prima informaţie am găsit-o într-o poveste cunoscută de bătrânii satului Budeşti, dar şi de unii din Pogăneşti, comuna Stănileşti, sate de care numele lui Dumitru Castroian se leagă prin moşiile pe care le-a avut. Cu toate că depărtarea dintre aceste sate este apreciabilă, unul găsindu-se pe Valea Lohanului şi altul pe Valea Prutului, subiectul poveştii este aproape identic. Lumea, pe drept cuvânt, s-a întrebat cum acest moşier, fără un arbore genealogic local cu încrengături de oameni bogaţi, a reuşit ca în mai puţin de o viaţă de om să adune atâta avere, care să se întindă de la Vaslui şi până pe malul Prutului. Încetul cu încetul poveste a început să se înfiripeze şi să circule ajungând până in zilele noastre.
 |
Dumitru Castroian (1813-1898) |
Străinaş, băiat sărăcuţ, din Grecia, se aciuiază pe lângă o rudă bogată de prin părţile Vasluiului. Adolescentul Castroian, harnic şi priceput, deprinde cu uşurinţă treburile gospodăriei, începe să se bucure de încrederea hagiului, grec şi el, care îi încredinţează unele secrete ale afacerilor sale. Când s-a hotărât să trimită nişte galbeni în Grecia, pentru a-şi ajuta neamurile, hagiul cere sprijinul nepotului, era, doar, omul lui de încredere. „Marfa” trebuia dosită de ochiul ager al vameşilor şi al hoţilor de drumul mare. În mare taină stabilesc un plan: pregătesc pentru expediţie putini cu brânză în care strecoară şi galbenii. Nepotul înseamnă putinile cu pricina şi, pe furiş, le înlocuieşte cu altele, fără galbeni, ca să iasă la număr şi doseşte prada la loc sigur.
După ce hagiul s-a mutat spre cele veşnice, nepotul, ager la minte cum era şi cu învăţătura căpătată de la cel decedat, începe să intre în fel de fel de afaceri cu galbenii scoşi din tainiţă.1
Câtă legendă şi cât adevăr există în această îmbogăţire rapidă a lui Castroian, astăzi nimeni nu mai ştie.
Cercetând documente ale vremii risipite şi trunchiate, am desprins concluzia că, în înţelesul ei ajuns până la noi, legenda porneşte de la un sâmbure de adevăr, pe care încercăm să îl descoperim.
O primă informaţie o căpătăm de la Constantin Sion, mai aproape ca timp de legendă. Deşi Sion prezintă cu o anumită ranchiună boierimea moldoveană, despre Castroian spune următoarele:
Bulgari, băcali (băcani), dajnici (birnici, contribuabili), patentari (care plăteau patentă, dreptul de a exercita o meserie liberală, de a face comerţ) din Vaslui, pentru că doi fraţi ce sunt, Dumitru şi Gheorghe, fiind nepoţi de soră ai lui Neculai sin hagi Chiriac (pe care Sion, în alt loc, îl numeşte „belea grecească”), ce l-au făcut Mihai Vodă Sturdza (1834-1849) ban, pentru că-i bogat, i-au boierit şi pe ei, dându-le rangul de sărdari, iar Grigore Ghica (1849-1856), pe unul l-a făcut spătar şi pe altul comis.2
Despre Gheorghe Castroian, de care aminteşte C. Sion se ştie doar că avea un fiu, Ştefan Castroian, al cărui nume apare o singură dată la o adunare a conservatorilor ce a avut loc în anul 1907. A mai fost şi o soră a celor doi fraţi, Maria Castroian, care a trăit toată viaţa ei nemăritată la casele lui Dumitru.3
Completarea informaţiilor lui Sion a fac şi monografii Petru Necula şi Mihai Ciobanu:4 …Hagi Chiriac Neculai, care stăpânea la Vaslui o stradă comercială cu prăvălii, era un boier creştin filantrop, contribuind cu sume de bani la construirea şcolii primare din Vaslui, la 10 iunie 1844, precum şi a bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” în 1859. Murind în acel an, construcţia a fost terminată de nepotul său, Dimitrie Castroian, în 1860.
Gestul de filantropie făcut de Hagi Chiriac este subliniat şi la centenarul Şcolii nr. 1 din Vaslui (12 ian. 1942) de către un orator, care spunea: Hagi Chiriac a fost un părinte de copii, fără a avea fii (s.n.), un învăţător fără să fie dascăl, un luminator fără să oficieze zilnic la catedră.
Posteritatea nu a uitat actele de filantropie pe care le-a făcut Hagi Chiriac, de la care „s-a molipsit” şi Dumitru Castroian. Încă din veacul al XIX-lea, numele principalei artere comerciale din centrul oraşului Vaslui a primit numele de „Strada Hagi Chiriac”, denumire care se păstrează până astăzi, ignorând parcă moftul edililor de a schimba numele străzilor.
Alte mărturii5 vin să completeze biografia lui Castroian, confirmându-ne, aşa cum am arătat mai sus, multe aspecte din legenda ascensiunii lui Castroian la boierie.
Familia era originară din Castoria (astăzi în Grecia, pe vremea aceea făcea parte din Imperiul otoman). Fiu de macedo-români cu stare modestă, dar foarte activi în ale comerţului, chemat, încă de tânăr în Moldova de fratele mamei sale, Chiriac Neculai Hagioglu (1784-1859), instalat mai demult la Vaslui şi care avea o largă activitate comercială, printre care şi comerţul cu cereale prin portul Galaţi.
După ce a mai „adunat ceva parale”, tânărul Castroian devine asociat în afaceri al unchiului său, intră în lumea comerţului, cunoaşte angrosişti şi transportatori de cereale, i-au pătruns în sânge gustul banului, setea de avere, dar şi „deprinderi” nu tocmai cinstite de a aduna pentru a se putea ridica cu uşurinţă în ranguri boiereşti, atât de râvnite în acea vreme. Poate de la asemenea gânduri i-a scăpărat ideea, aşa cum spune legenda, de a schimba putinile cu brânză. Se pare că între legendă şi adevăr legătura este destul de strânsă.
Principalul întreprinzător al acestei întinse afaceri comerciale, Hagi Chiriac, fiind fără urmaşi şi avându-l aproape de el pe Dumitru, i-a lăsat moştenire o parte din avere, o altă parte i-a dat-o celuilalt nepot, Gheorghe., aşa cum ne spune C. Sion.
Fără a lăsa uitate gândurile ce l-au obsedat pe tânărul Castroian, acesta se trezeşte dintr-o dată în fruntea unei însemnate averi. Cu toate acestea nu se simţea mulţumit, aspira la ranguri boiereşti pe care, ca simplu comerciant, nu le putea avea.
Este perioada când abundă cererile de împământenire, este în dezbatere problema indigenatului de care se lovea şi Castroian, fără de care nu putea fi deputat în Adunarea ad-hoc a Moldovei.6 Apoi, pentru a se putea bucura de drepturile şi privilegiile boierilor de ţară, trebuia să fie proprietar de întinse moşii. În sprijinul aspiraţiilor lui Castroian vine punctul de vedere al lui Mihail Kogălniceanu care spunea: …să chemăm între noi, prin împământenire, pe acei străini care de mulţi ani şăd între noi, care prin deprindere, prin interese, prin limbă, prin chiar iubirea către pământul nostru s-au făcut, de fapt, pământeni, şi care dacă s-au ţinut de-o parte, este numai că Regulamentul Organic îi depărta de la orice putinţă de a se face cetăţeni români.7
Dar dregătoriile mai puteau fi şi cumpărate.8
Pământul mai era necesar lui Castroian şi pentru a se putea căsători cu Paraschiva, fiica tânără şi frumoasă a unui boier de neam dar, cu atât mai pretenţios cu cât scăpătase aproape lefter: Leon Tomşa, coborâtor din nişte veri ai lui Tomşa Vodă. După fotografii, Castroian era încă un bărbat arătos la cei 43 (45) de ani. Şi-a ţinut nevasta ca pe o domniţă, a plimbat-o mereu la Lemberg, Viena, Berlin, Milano, Veneţia şi Paris.
Aşa se face că având motivaţii destule, Dumitru Castroian a pus moşie lângă moşie şi a ajuns, aşa cum arată „Arhondologia Moldovei” şi „Listele de alegători” din 1857, să se găsească înregistrat ca serdar, apoi comis, ocupându-se cu negustoria dar fiind şi mare proprietar de pământ, cu casă în judeţul Fălciu. Era perioada când, după pacea de la Adrianopol (1829), comerţul cu cereale devine înfloritor.
Moşia Budeşti este atestată documentar din 1502.9 Până a ajuns în stăpânirea lui Castroian (1850), a trecut pe la mai mulţi proprietari. Astfel, Ilinca Cachi, păhărniceasă, dă ca zestre fiicei sale, Smărăndiţa, parte din moşia Budeşti, când se căsătoreşte cu Grigore Rizu.
După moartea lui Grigore Rizu, înainte de 1850, soţia sa, rămasă văduvă, vinde la mezat (licitaţie) moşia de la Budeşti, cumpărător fiind Dumitru Castroian. De atunci, numele lui Dumitru Castroian apare, oarecum public, în ţinutul Fălciului şi se leagă nemijlocit de noua lui proprietate şi de satul Budeşti. Moşia se întindea până dincolo de Valea Elanului şi cuprindea 550 de fălcii de pământ.10 Mai avea o moşie la Oniceni în ţinutul Romanului care, mai târziu, a fost donată pentru întreţinerea spitalului din Huşi. Stăpânea şi moşia de la Pogăneşti, pe Valea Prutului, 1430 ha în câmp şi 57 ha pădure cu plop şi răchită11 şi după 1851 încă o moşie la Brăhăşoaia, lângă Vaslui.
Şi-a stabilit locul pentru curtea boierească la Budeşti, mai mult din raţiuni administrative decât sentimentale – satul se afla în centrul proprietăţilor sale. Aici, pe un tăpşan de 3 ha, în partea de N.V. a satului, cu o vedere largă spre S.V. cuprinzând Valea Lohanului până la Târzii şi ferită de vânturile din N. de Dealul Cerului şi dealul Osoi, şi-a construit casa la care a adăugat toate atenansele trebuincioase unei curţi boiereşti. A adus meşteri din ţări străine care au amenajat grădina pe verticală, în trepte taluzate cu piatră, cu casă de apă ce colecta izvoarele din Dealul Cerului, un havuz în faţa casei şi un mic iaz, totul în mijlocul unei plantaţi de castani înconjurată de un gard înalt şi cu poartă dublă, „ca la cetate”
 |
|
Ruinele conacului Castroian |
Castroian a avut proprietăţi imobiliare şi la Iaşi. Caimacanul Teodor Balş, un antiunionist înverşunat, convins că partida unionistă va fi învinsă, se pregătea să devină Domn al Moldovei, construindu-şi un impozant palat. „De ciudă” că planurile nu i-au reuşit, partida fiind câştigată de unionişti, nu după mult timp s-a stins din viaţă. Soţia caimacanului rămasă văduvă şi înglodată în datorii, a fost nevoită să vândă palatul nou construit lui Dumitru Castroian. După moartea acestuia, palatul a fost locuit de fiica sa Eleonora şi soţul ei, magistratul şi poetul Nicolae Volenti. În dese rânduri aici s-au organizat reuniunile „Junimii”; apoi a devenit clădirea „Jokey Club”-ului. Treptat s-au vândut toate acareturile. Un negustor armean, Savagoiu, a cumpărat o parte din curte unde a clădit nişte imobile moderne, în care astăzi funcţionează Procuratura judeţului Iaşi.
Din vânzările făcute, Eleonora Volenti cumpără un imobil în strada Vasile Conta, la nr. 26 care, mai târziu, după decesul ei, în anul 1930, face obiectul unui act de partaj între fiicele sale, Maria (Titica) Varlam şi Elena-Ninetta Scully. De comun acord, ele consimt ca bunurile mobile şi imobile rămase de la mama lor să le împartă în două părţi egale ca valoare, recunoscându-şi reciproc dreptul de proprietate:
…suma de cca 350.000 lei, consemnată la Administraţia Financiară Fălciu, ce constituie preţul islazului din moşiile Barboşi, Hoceni şi Guşiţei, vândut în 1908 (acest act ne confirmă că moşia Budeşti, proprietatea lui Castroian, se întindea şi pe Valea Elanului);
…casele şi tot locul, cu atenansele, din str. Vasile Conta, revin Elenei Sculy;
…moşia din Budeşti, cu toate acareturile, inventarul şi plantaţiile aflate pe ea intră în proprietatea Mariei Varlam.12
Dacă aceasta a fost averea rămasă Eleonorei Valenti, putem presupune că celelalte moşii menţionate au aparţinut celorlalte fiice pe care le-a avut Castroian, şi despre care astăzi nu se mai ştie nimic (anexa nr. 30)
Ca să poată administra imensa avere pe care o avea, Castroian, pe lângă un bun negustor şi o mână forte, era un dur: pedepsea cu „bătaia la scară” pe cei care-i călcau cuvântul sau care întârziau să se dea înlături când pe drum trecea trăsura boierului – aşa cum aflăm, din povestirile bătrânilor.
Cu toate aceste trăsături caracteristice oamenilor avuţi ai vremii şi care, sub alte forme, au ajuns până în zilele noastre, Castroian a fost şi un mare filantrop, astăzi uitat pe nedrept.
Se presupune că era un bun credincios, moştenire de la unchiul său, cu care a fost la Muntele Athos.
Construcţia bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Vaslui, ctitorie a lui Hagi Chiriac, a fost terminată în 1860 de Castroian. Mormântul lui Chiriac se află în pronaos, la zidul de miază-noapte, sub o lespede de marmură albă, fără nici o inscripţie, pusă de Castroian.
Instalat cu toată administraţia la Budeşti, construieşte aici o biserică de zid, terminată şi sfinţită în 1864, împreună cu o casă parohială pe care o înzestrează cu pământ pentru preot şi cântăreţi. Tot pe cheltuiala sa, mai ridică şi la Pogăneşti o biserică.13
La 4 august 1851, domnitorul Grigore Alexandru Ghica (1849-1856) face o vizită la Huşi cu care ocazie constată necesitatea construirii unui spital. Apelul domnitorului a găsit ecou în inima marelui filantrop fălcian, Dimitrie Castroian care, pentru înfiinţarea aşezământului de sănătate, a donat 50.000 de lei. Sumele subscrise au intrat în păstrarea episcopului Melete. Acesta, în august 1852, trimite domnitorului o scrisoare de mulţumire pentru iniţiativa lui, pomenind şi de gestul serdarului Castroian. Vodă mulţumeşte boierului filantrop şi îi comunică că i-a acordat rangul de comis.
Construcţia spitalului întârzie. Castroian, văzând indiferenţa administraţiei locale, a cumpărat casele Smarandei Razu (Rizu), cea care-i vânduse moşia de la Budeşti, „cele mai frumoase case din oraş” şi a început pregătirea mobilierului şi toate cele trebuincioase pentru 12 paturi de spital. Casa se afla pe locul actualei Policlinici din Huşi.14 O stradă din apropiere, cu toate modificările făcute în numele străzilor, se numeşte şi astăzi „Dumitru Castroian”.
Cu ocazia deschiderii Şcolii publice de fete din Vaslui (3 noiembrie 1858), profesorul Vasile Kesian rosteşte un scurt discurs prin care aduce la cunoştinţă că …spătarul Dimitrie Castroian a oferit, în favoarea şcolii nou înfiinţate, suma de 30 de galbeni şi cinci stânjeni de lemn.15
Un incendiu devastator (9 august 1873) a cuprins străzile principale din Huşi, acolo unde se găsea bogăţia târgului. Pentru a înlătura urmările dezastrului, marii proprietarii, reuniţi într-un comitet, au făcut un apel pentru ajutorarea nenorociţilor huşeni. La acest îndemn au subscris: Mihail Kogălniceanu, 1.200 lei; Ion Mârza şi Alexandru Negruzzi, fiecare cu câte 1.175 lei; Dumitru Castroian, 1.200 lei; Neculai Iamandi şi Constantin Corbu cu câte 500 lei fiecare ş.a.16
O altă informaţie cuprinsă în ziarul local aduce la cunoştinţa cititorilor că s-au făcut alegeri pentru membrii Consiliului judeţean, care a fost dizolvat în urma unui incident: La Colegiul 4, unde administraţia a pierdut totul, au fost aleşi: Dumitru Castroian, Dinu Catargiu şi Nicolae Bosic.17
Moşierul Dumitru Castroian, pornind de la un copil de casă pe lângă un unchi al său, a ajuns, la sfârşitul vieţii, să fie proprietar a mii de fălcii de pământ, cu nenumărate afaceri comerciale, unul din cei mai bogaţi oameni din judeţul Fălciu, cu înalte funcţii sociale: deputat, consilier judeţean, cu ranguri civile acordate de domnitorii timpului (serdar, comis, spătar), alături de filantropul care a zidit biserici, a ctitorit spitalul din Huşi, a acordat sprijin unor şcoli şi încă multe acte de binefacere.
 |
|
Budeşti – mormântul lui Dumitru Castroian |
Din multele moşii pe care le-a avut, a ales-o pe cea din Budeşti, unde s-a stabilit, dovadă că aceste locuri i-au devenit dragi inimii sale. Poate de aceea, atunci când s-a stins din viaţă, la 85 de ani, a lăsat „cu limbă de moarte” să fie înmormântat lângă zidurile bisericii din sat. Mormântul este străjuit şi astăzi de un monument de marmură, înconjurat cu un grilaj de fier. Alături de el, mult mai târziu, când i s-a rupt firul vieţii, a fost aşezat soţul nepoatei sale, Aurel Varlam.
Din tot ce-a fost cândva înfloritor şi plin de viaţă, cu necazuri dar şi cu bucurii, au mai rămas doar biserica, mormântul, casa boierească, azi în paragină şi câţiva castani risipiţi prin grădina de altădată. Ce va mai dăinui, încă multe sute de ani, va fi toponimul „La Curte”, amintind generaţiilor ce vor veni de locuri, fapte şi oameni, păstrate toate în memoria localnicilor şi a hârtiei, pe care, cu răbdare, stăruinţă şi respect le-am adunat şi le-am aşezat în aceste puţine rânduri.
1. Comunicare – Nicolae Dumitraşcu, n. 1916, din satul Budeşti şi preotul I. Doroftei, parohul bisericii din Pogăneşti.
2. Constantin Sion – Arhondologia Moldovei. Editura „Minerva”, Bucureşti, 1973.
3. Nicolae-Raoul Sculy Logothetti, compozitor, cumnatul lui Aurel Varlam. Înregistrare pe bandă de magnetofon, noiembrie 1993.
4. Petru Neculai, Mihai Ciobanu – Dicţionarul personalităţilor vasluiene. Editura „Cutia Pandorei”, 2001.
5. Nicolae-Raoul Sculy Logothetti, înregistrare…
6. Georgeta Crăciun – Moldova în vremea domniei lui Grigore Alexandru Ghica (1849-1856). Editura „Noël”, 1996, p. 119.
7. Buletinul Şedinţelor Adunării ad-hoc a Moldovei, 1857. Iaşi, nr. 12, 15 noiembrie. Al treilea supliment
8. Constantin C. Giurăscu, op. cit. p. 508.
9. Direcţia judeţeană a Arhivelor Naţionale Iaşi, pachet 42/63 din 1790 şi D.I.R., veacul XVI, A, vol. I., (1500-1550), doc. 21.
10. Georgeta Crăciun –Sate răzăşeşti în Moldova la mijlocul secolului al XIX-lea, în: „Cercetări istorice” (serie nouă). 1981-1982, Iaşi.
11. Constantin Chiriţă – op. cit.
12. Act de împărţeală autentificat de Tribunalul Iaşi, S[ecţia] III, sub nr. 3622/2, august 1930.
13. La biserica din satul Pogăneşti, comuna Stănileşti, am găsit în original portretul fotografic (55/45 cm) al ctitorului, aşezat în biserică la loc de cinste şi bine păstrat prin grija părintelui paroh N. Doroftei, care ne-a înlesnit reproducerea lui în această lucrare. Rude îndepărtate afirmă că portretul lui Castroian a fost pictat şi în celelalte ctitorii ale sale însă, prin reparaţii capitale ce s-au făcut, portretul s-a deteriorat, în cele mai multe cazuri la „comandă administrativă” fiind acoperit cu tencuială.
14. Th. Codreanu, op. cit.
15. Gazeta de Moldavia, nr 95 din 25 noiembrie 1858.
16. Vocea Huşului, Ştiri locale. Anul I, Huşii, nr. 2, joi 6 septembrie 1873.
17. ibidem
